Robotelul

„-Alexandru!”

Copilul lasa capul in pamant, stiind ca a facut ceva gresit. Ce anume? Nici el nu stia. Pentru urmatoarea jumatate de ora nici nu mai indrazni sa se mute din loc. Statea pur si simplu uitandu-se cand in jos, cand pe pereti, cand la stanga, cand la dreapta. Isi freca manutele si mai culegea din cand in cand cate o scama imaginara de pe pantaloni. „Am vrut doar sa il iau in brate si sa il pup 😦  ” gandi baietelul de numai 9 anisori. Asezat pe canapea se uita cum unchii si matusile luau nou-nascutul in brate, se jucau cu el, il pupau…

Intr-un tarziu una dintre matusi isi dadu seama ca toata lumea era cu spatele la Alexandru in timp ce acesta statea stingher, pe un colt de canapea.

„-Alexandru, vrei o ciocolata calda?

-Da” spuse copilul zambind.

Se indreptara amandoi spre bucatarie, matusa ii pregati ciocolata promisa si statu cu el la povesti. Lucruri simple dar care il faceau fericit pe micut. Un sfert de ora mai tarziu s-au intors in sufragerie, razand amandoi si glumind pe seama mustatii de ciocolata cu care Alexandru se pricopsise. O alta matusa observa la randul ei mustata:

„-Oooooo, Alexandru, esti baiat mare acum! Ia te uita ce mustacioara ai!” zise ea razand

„-Alexandru!”- copilul incremeni din nou. „Du-te si spala-te!”. Alexandru simti privirea taioasa a mamei sale pana in adancul sufletelului sau. Pentru cele cateva ore cat mai tinu petrecerea de familie Alexandru nici ca mai indrazi sa scoata vreun cuvant. Mai erau doi veri acolo, de varste apropiate, care se jucau si alergau prin casa, sareau cand pe fotoliu, cand pe canapea, laudandu-se pe la toti invitatii cu acrobatiile pe care le pot face. Incet dar sigur, Alexandru disparu din peisaj. Singura care a observat a fost matusa cu ciocolata calda. Aceasta l-a urmat pe micut in dormitor:

„-Alexandru, scumpul meu, nu vrei sa stai cu noi in sufragerie?

-Nu, tanti, am teme de facut si dupa aia vreau sa ma uit la televizor.

-Bine dragul meu, dar daca vrei sa vorbesti cu cineva, eu sunt aici” zise matusa cu o voce blajina in timp ce il mangaia usor pe cap.

Petrecerea s-a terminat pe la 8 seara, era totusi in timpul saptamanii iar a doua zi toata lumea trebuia sa mearga la serviciu. O ora mai tarziu matusa auzi tipete si plansete, numai ca nu isi putea da seama de unde provin.

„-Radule, cred ca avem vecini certareti. Tu auzi tipetele astea?

-Hmmm, nu e prima oara cand le aud. Cred ca vin de la vecinul de langa noi. Eh, asta e, ma duc sa fac un dus.”

Cinci minute mai tarziu Radu se intoarce disperat:

„-Carmen, nu sunt vecinii! E Tudora, cred ca il bate pe Alexandru!!!

Carmen infasca in graba o bluza noua, noroc ca nu avusese timp sa ii dea eticheta jos, o baga intr-o punga si doua secunde mai tarziu era un etaj mai jos batand in usa cumnatei sale.

„-Auzi, draga, cumparasem asta pentru tine dar azi am uitat de ea, grabita fiind sa nu intarzii la petrecere. Alexandru ce face?

-Doarme.” Raspunse sec cumnata.

„-Pacat, voiam sa vorbesc cu el. Daca are nevoie sa il duc maine dimineata la scoala. Am niste treburi si ajung in zona.

-Nu-i nevoie, il duc eu.”

„Of, Doamne! Acu i-acu!-gandi Carmen- cum aflu eu daca il bate pe Alexandru. Cu toate ca la reactiile pe care bietul copil le are, nici nu m-as mira. Poate daca o sun pe Flori, ele se inteleg mai bine.”

Cateva zile mai tarziu Carmen si Flori erau in vizita la cumnata cu pricina. Flori avea la randul ei un baietel, asa ca putea sa deschida subiectul foarte usor.

„-Tudora, lasa-l pe Alexandru afara cu Ovidiu. Asta micu’ are atata energie ca uneori nu mai stiu ce sa fac.

-Pai atunci du-l la doctor, poate are ADHD, sau cum se numeste. Stii tu, boala aia in care copiii au prea multa energie. Ii da doctorul niste pastile si se linisteste.

-Cum sa fac draga asa ceva? Copilul e copil, trebuie sa se joace, sa iasa afara, sa isi faca prieteni.

-Auzi, tu chiar vrei sa ai un copil cu educatie de mahala? Asta se intampla cand copiii stau prea mult pe afara. Cu un copil trebuie sa vorbesti exact ca un om matur si sa ii ceri sa faca lucruri ca un matur. Asa se educa copiii. Sau vrei sa te faci de ras la neamuri?

-Scuza-ma, Tudora” am intervenit eu „dar nu ii poti face asa ceva unui copil! Chiar crezi ca un copil de noua anisori o sa gandeasca ca un adult de 35-40 de ani?!

-Draga, tu sa taci, nici macar nu ai copii ca sa stii despre ce vorbesti!” veni replica taioasa a Tudorei.

„-Unui copil trebuie sa ii interzici sa isi imagineze! Nu are voie, asta inseamna ca e bolnav. Iar de stat afara? Nici nu se pune vorba. Poate sa se uite la televizor cat vrea. Nici jucariile nu sunt bune. Poate sa inghita partile mici si sa se sufoce. D-asta nu-i cumpar jucarii. Ce are in casa e mai mult decat suficient.”

In tot acest timp Carmen il urmari pe Alexandru venind din dormitor cu telecomanda universala in mana. Se aseza pe jos, turceste, si dadu drumul televizorului. Maica-sa veni imediat cu o fata de masa, un borcan de dulceata si o lingurita. Ii aseza fata de masa pe picioare, ii dadu borcanul si lingurita. Facea toate acestea fara macar a se opri din a povesti care e parea ei despre educatie. Alexandru nici macar nu a observat ca are musafiri. Se uita ca hipnotizat la televizor. Se uita si manca, se uita si manca. In zece minute a terminat tot, fara a-si dezlipi ochii de televizor. In acelasi fel in care a venit in sufragerie, asa a si plecat.

„Doamne, parca e un robotel!” gandi Carmen.

„-Tudora, dar daca continui asa o sa ajungi sa ai un robot, nu un copil.” zise Carmen hotarata sa dea curs gandurilor sale.

„-Ce stii tu! Habar nu ai cum sa cresti un copil!”

In zadar au incercat cele doua sa-i explice Tudorei despre nevoile unui copil. Tudora era „surda” la toate argumentele.

Viata facu in asa fel incat Radu si Carmen sa plece din tara pentru doi ani. La intoarcere, bucurie mare, petrecere mare. Prima grija a lui Carmen a fost insa Alexandru. „Ce o face bietul baiat?” Si il vazu: gandul ei despre robotel devenise realitate. Alexandru nu se misca de pe canapea decat daca era nevoie si numai atunci cand i se cerea ceva. Nu vorbea neintrebat, nu exprima opinii, nu facea mizerie, nu se juca, nu radea, nu… Era copilul-robot perfect. Doar mama era foarte fericita. Copilul ei avea o educatie „aleasa”.