Matura

Vara lui 2002

A trecut un an de la moartea bunicii. Bunicul se hotari ca ar trebui sa faca curat in pod dar din cauza varstei nu se mai putea urca pe scara. Cele doua surori tocmai si-au vazut visul implinit. Pentru prima oara in cei douazeci de ani de viata  aveau sa se urce in pod, singure. Au mai incercat o singura data dar nu au indraznit sa treaca mai departe de capatul scarii. Acolo sus era intuneric bezna iar povestile cu bau-bau din copilarie isi spuneau cuvantul. „Vai de mine, daca sunt sobolani acolo? Sau serpi? Daca te musca, iti dai seama? Fata, iti dai seama ca o sa mori?” Cu o usoara frica cele doua se impinsera una pe alta. „Hai ca nu o sa fie chiar atat de rau!” Dar tot nu avura curajul sa urce. Mama urca prima si dupa ce primira ok-ul ca totul e in regula urcara si ele. Praf mult, obiecte aruncate de-a valma, cateva panze de paianjen. Si carti. Multe carti si caiete ingalbenite de vreme. La vederea cartilor surorile au uitat de frica. Interesul pentru comoara nou descoperita era atat de mare incat nu mai avura rabdare sa ajunga cu ele afara din pod si sa le curete asa cum trebuie. Descoperira primele carti cu povesti din care bunicii le citeau cand erau mici, primele caiete cu bastonase si litere facute cu stangacie, prima carte pe care au reusit sa o citesca singure si primul jurnal pe care au incercat sa il scrie. Intr-un final au coborat din pod. Lumina zilei era tocmai buna pentru citit iar aerul curat de afara nu se putea compara cu cel din podul plin de praf si invechit. O multime de amintiri le napadira, lacrimi de bucurie le curgeau pe obraz iar inima le batea atat de tare ca mai avea putin si o lua la trap. Cea mica gasise un caiet, nu era al ei dar curiozitatea o impinse sa vada despre ce era vorba. Jurnalul Cristinei. „Aha! Ia sa vedem ce ai scris tu aici!”

„Despre primul baiat pe care l-a placut… neinteresant, stiam de Marin. Cules de corcoduse… pfff, serios? Asta-i jurnal?”

Dora mai rasfoi cateva pagini si cand era gata gata sa renunte dadu peste ceva marcat cu semnul exclamarii din toate partile:

<< 23 iulie 1988

Jur ca nu voi mai vorbi toata viata mea cu Dora! Astazi ne-am certat si Dora mi-a dat cu matura peste picioare ca sa nu ma mai marit niciodata! Mai intai m-a lovit cu piciorul si m-a tras de par ca sa ma doara. Apoi a luat matura si cand nu am fost atenta m-a maturat peste picioare si a inceput sa rada. Am intrebat-o de ce mi-a dat cu matura peste picioare, ca sa nu ma mai marit? Si ea a inceput sa rada ca nesimtita si m-a suparat rau de tot. Toata viata mea nu o sa mai vorbesc cu ea pentru ca e o rea si o sa tin minte ce mi-a facut.>>

Dora lasa caietul jos si incepu sa rada cu lacrimi.

„-Cristina, cand ai scris asta, jur ca nu imi aduc aminte?

-Nu stiu. Despre ce e vorba?” Si ii lua caietul din mana. Citi micul text si se inrosi la fata.

„-Auzi, fata, dar tie nu iti este rusine sa te uiti prin lucruile mele?

-Pai daca nu stiam ce este? Eram curioasa. Dar mie nu imi vine sa cred ca ai scris intr-un caiet ca nu vei mai vorbi cu mine din cauza unei maturi. Tu chiar crezi in toate chestiile astea?

-Pai daca mi-ai dat cu matura peste picioare ca sa nu ma mai marit! Normal ca sunt suparata!

-Doamne fereste! Hai ca ma faci sa rad!”

 

Mai, 2014

Cristina are 36 de ani. Necasatorita si fara perspectiva unui partener de viata inca se gandeste la matura.